Carbonnade flamande

2014-05-16
  • Portii : 6
  • Timp Preparare : 20m
  • Timp gatire : 2:0 h

Apreciez in mod deosebit mancarea gatita la foc mic. De cand am descoperit acest mod de a gati, imi place ca ori de cate ori am ocazia (a se citi timpul) sa pregatesc un fel ca acesta pe care vi-l prezint in continuare. Cred ca acesta este modul in care ar trebui sa gatim daca nu am fi constransi de factorul timp, pt ca permite tuturor aromelor sa se intrepatrunda, rezultand in final un preparat fabulos.

Daca varianta de vita gatita in vin are deja fanii ei declarati, va prezint in continuare sora ei belgiana 🙂 Si cum putea fi aceasta gatita daca nu cu bere neagra (eventual trapista, daca aveti si vreti sa fiti originali – ex. Chimay), capitol la care belgienii sunt renumiti in intreaga lume.

Ingrediente

  • 1,3 kg cuburi de vitel
  • o doza (500ml) bere neagra de calitate
  • 2 morcovi
  • 2 cepe albe, medii
  • o bucata de praz de aprox 10-15cm
  • 3 linguri de faina asezonata foarte bine cu sare si piper
  • 400ml supa de vita
  • 3 linguri de pasta de tomate
  • 1 buchet garni (intr-o panza infasurati o mana de patrunjel, una de cimbru proaspat, 2-3 frunze de dafin si cateva boabe de piper negru)
  • 2-3 catei de usturoi usor zdrobiti
  • 250g bacon taiat cubulete

Metoda de preparare

Pasul 1

Pentru inceput, vom lasa cuburile de vitel la marinat, cel putin o ora (preferabil peste noapte) in berea neagra la care adaugam cateii de usturoi. Eu am gasit in supermarket vitel sub denumirea cuburi pt gulas. Cred ca erau din antricot - ca prea aratau bine 🙂 Dar puteti folosi si piept de vitel fara os pe care il taiati in cuburi de 3-4 cm (sa nu fie prea mici).

Pasul 2

Scoatem cuburile dar pastram marinada. Le tamponam cu prosoape de hartie pentru a inlatura excesul de lichid, dupa care le dam prin amestecul de faina si sare/piper.

Pasul 3

Incingem foarte bine o cratita mare (eu folosesc una de ceramica, rezistenta la foc) in care adaugam ulei si prajim cuburile de vitel pe toate partile (cam 5 min). Va fi nevoie sa faceti acest lucru in transe pentru a nu inghesui carnea in cratita (trebuie sa o prajim putin pana capata o crusta apetisanta iar asta nu se va obtine intr-o cratita supra aglomerata). In acest mod vom incapsula aroma obtinuta in urma marinarii. Dupa fiecare transa, scoateti carnea intr-un recipient pana cand terminati toata cantitatea. Intre transe e posibil sa fie nevoie sa ma adaugati putin ulei. Dupa vitel, adaugati si cubuletele de bacon si prajiti-le pentru cateva minute. Adaugati-le peste carnea de vitel.

Pasul 4

Dupa aceasta operatiune, daca v-a ramas pe fundul cratitei un pic de cruste caramelizate nu va impacientati. Sunteti pe calea cea buna 🙂 Mai adaugati putin ulei si puneti toate legumele taiate nu foarte marunt. Asezonati si sotati pentru 5-10 min pana cand acestea se inmoaie suficient.

Pasul 5

Adaugati carnea si baconul in cratita peste legumele sotate, supa de vita, pasta de tomate si marinada. Aduceti la punctul de fierbere, adaugati buchetul garni si puneti capacul.

Pasul 6

Cratita se da la cuptorul preincalzit la 160 grade Celsius, pentru doua ore. La jumatatea perioadei mai aruncati un ochi pentru ca stiu ca sunteti curiosi sa vedeti cum se intampla minunea. Poate mai si amestecati putin in compozitie sa para asa...ca ne pasa 🙂

Pasul 7

Cu 5 minute inainte de a fi gata, scoateti buchetul garni (ca si-a facut datoria) verificati daca este cazul sa mai asezonati si aruncati o mana de patrunjel taiat grosier.

Pasul 8

Scoateti cratita din cuptor si lasati sa se raceasta putin inainte de a servi tocanita alaturi de ceea ce belgienii numesc stoemps (un piure de cartofi cu legume, de obicei andive) si o salata verde. Tocanita aceasta are un gust usor caramelizat si o tenta amaruie datorita berii. Ce sa mai vorbim...delicios!!

Chiar daca pare o mancare complicata, va incurajez sa o pregatiti deoarece rezultatul este unul spectaculos! Pofta buna!

Nota cititorilor

(5 / 5)

5 5 4
Da o nota retetei

4 utilizatori au notat deja

Retete asemanatoare:
  • Piept de vitel la cuptor

Comentarii

  1. posted by Adina on May 18, 2014

    Foarte buna! Doar ca am ratat sa pun usturoiul, am realizat abia cand am pus-o la cuptor. Presupun ca trebuia calit odata cu legumele – nu e specificat. Chiar si asa, ce a iesit e delicios!

      Reply
    • posted by Mircea on May 19, 2014

      Adina, ma bucur ca ti-a placut! Usturoiul se pune in marinada. La pasul 5 spun ca se adauga marinada (care contine deja usturoiul). Nu ai de ce sa il calesti separat.

        Reply

Post A Comment