Piept de vitel la cuptor

2014-02-08
  • Portii : 6
  • Timp Preparare : 40m
  • Timp gatire : 2:30 h

Daca va place carnea de vita, fiti foarte atenti in continuare pentru ca va prezint un numar de magie. Urmeaza sa va descriu poate cea mai potrivita metoda de a gati partile mai putin apreciate (pe nedrept) ale vitelului. Folosim ingrediente simple si destul de umile, pe care le transformam in ceva delicios pe indelete , la foc mic, in cuptor. Este o reteta pentru zilele in care aveti ceva timp de petrecut in bucatarie deoarece veti astepta cateva ceasuri pana cand va fi gata insa rezultatul este unul intradevar spectaculos si merita din toate punctele de vedere. Doamnelor si domnilor sa inceapa show-ul…

Ingrediente

  • 2 caserole piept de vitel portionat, cu os (aprox 1 - 1,2 kg)
  • 1 ceapa medie taiata cuburi mari
  • 1 morcov taiat rondele de 1cm
  • 1 tija de telina taiata in segmente de 1 cm
  • 350 ml vin rosu
  • 2 linguri faina
  • 1 litru supa de vita
  • 2 linguri pasta de rosii
  • sare/piper/cimbru/foi de dafin

Metoda de preparare

Pasul 1

Trebuie sa incep prin a face o afirmatie pe care mi-o asum: in Romania, nu stim sa taiem vita! Cu puiul si porcul ne mai descurcam insa cand e vorba de vita, poate si din cauza faptului ca nu se gateste foarte des, nu prea ne iese. Cand spun asta ma refer la ceea ce gasesti in hypermarketuri si nu pe la macelariile de fitze unde oricum preturile sunt de n ori mai mari. Acestea fiind zise, va rog sa cautati si voi niste bucati de piept mai carnoase si fara prea multa grasime. Daca nu indraznesc prea mult, cautati ca proportita carne/os sa fie totusi in favoarea carnii 🙂 Reteta merge bine si cu rasol insa nu imi rapiti placerea de a va spune cum se face Osso Buco intr-o postare ulterioara. Si da, folosim carne cu os la aceasta reteta pt ca acolo se afla aroma!

Pasul 2

Bucatile de carne spalate si curatate de partile mai mari de grasime se usuca cu ajutorul unor prosoape de bucatarie, se asezoneaza cu sare si piper din belsug pentru ca nu ati uitat, da? Sarea iubeste carnea iar carnea iubeste sarea!

Pasul 3

Presaram faina pe carne si le tamponam bine pe toate partile, scuturand in final excesul de faina. Trebuie sa fie asa...pudrate. Intre timp, pregatim supa de vita, pe care o poti face din 2 cuburi concentrate de vita adaugate intr-un litru de apa fierbinte.

Pasul 4

Intr-o cratita solida adaugati 2-3 linguri ulei de masline. Eu folosesc pentru 'slow cooking', pt ca asa ii spune la metoda aceasta, o cratita masiva din ceramica, ce poate fi folosita atat pe flacara aragazului cat si in cuptor. Daca nu aveti, este potrivita si una de fonta sau in final o cratita din metal, suficient de incapatoare (cel putin 3-4 litri), musai cu capac!

Pasul 5

Cand uleiul este bine incins, adaugam bucatile de carne si le perpelim pe toate partile pana le dam o culoare. Acest pas este esential pentru a da o aroma deosebita preparatului, usor caramelizata. In functie de dimensiunea cratitei, s-ar putea sa faci aceasta operatiune in transe. Bucatile de carne astfel pregatite, le punem pe un platou si le tinem la cald pana terminam toata cantitatea.

Pasul 6

Daca ai facut corect operatiunea si sunt sigur ca te-ai descurcat pana acum, in cratita ai deja ceva ce s-ar putea sa nu ti se para foarte apetisant insa te asigur ca este foarte aromat si gustos. Este vorba de ceea ce ramane in urma prajirii bucatilor de carne. Daca e cazul, mai adaugam o lingura de ulei peste care punem legumele taiate (ceapa, morcovul si telina). Le gatim pana se inmoaie putin, aprox 2-3 minute.

Pasul 7

Se adauga un polonic de supa si cu o lingura de lemn desprindem tot ceea ce este pe fundul cratitei.

Pasul 8

In cratita se adauga peste legume bucatile de carne, vinul rosu, supa de vita in care am dizolvat pasta de rosii, o lingura de cimbru (proaspat sau uscat) si 2-3 foi de dafin. Amestecam cu grija, lasam sa dea in clocot, punem capacul si dam cratita la cuptorul preincalzit la 160 grade Celsius.

Pasul 9

Acum e momentul sa iti pui un film pe care voiai sa-l vezi de ceva timp, citeste o carte sau cauta ceva de facut prin casa deoarece magia se va intampla pe parcursul a cel putin 2 ore - 2 ore si jumatate (in functie de etatea 🙂 animalului). Mai treci totusi pe la cratita la fiecare 40 minute pentru ca stiu ca esti curios(oasa) si vrei sa vezi ce se mai intampla...Cand te simti tu maxim de curajos, spre sfarsitul perioadei, scoate o bucata de carne si incearca sa o desfaci cu ajutorul a doua furculite. Daca se desprinde usor inseamna ca poti fi mandru(a) de tine!

Pasul 10

In principiu ai terminat! Vrei insa sa fii masterchef? 🙂 Atunci fii atent(a) la mine! Scoti cu grija bucatile de carne pe un platou iar ce ramane in cratita strecori printr-o sita intr-un alt recipient. Pui bucatile de carne inapoi in cratita si torni sosul obtinut dar pe care l-ai degresat in prealabil (se strange ceva grasime, pe care trebuie sa o inlaturi de la suprafata lichidului folosind o lingura). Tinem cratita pe foc, fara capac pana cand sosul capata consistenta dorita de voi. La final, presara niste patrunjel taiat grosier. Minunatia se serveste calda acompaniata de o mamaliga mai moale sau, ca in cazul meu, niste paste. Nu stiu ce spuneti voi, insa mie unul mi-a lasat gura apa doar scriind aceasta reteta care, va asigur ca este ceva spectaculos de bun!

Nota cititorilor

(1 / 5)

1 5 41
Da o nota retetei

41 utilizatori au notat deja

Retete asemanatoare:
  • Supa crema de ciuperci

  • Rulada din piept de curcan

  • Pui cu lamaie

  • Supa de pui cu porumb

  • (Un altfel de) orez cu lapte

Comentarii

  1. posted by Anca B. on February 8, 2014

    Nici nu stiu daca sa admir mai intai pozele sau preparatul, I’m speechless… intelegi tu!

      Reply
    • posted by Mircea on February 8, 2014

      Sunt onorat stimata doamna 🙂 Multumesc!

        Reply
  2. posted by Adina on February 23, 2014

    Am incercat reteta, ce a iesit, recunosc, este cel mai reusit preparat din carne de vita pe care l-am facut vreodata. Multumesc, maestre 🙂

      Reply
    • posted by Mircea on February 23, 2014

      Nici nu ai idee cat ma bucur!! Pt ca acesta este motivul principal pentru care am gandit acest blog. Sa puteti replica si, de ce nu, imbunatati retetele publicate de mine. Multumesc!

        Reply
      • posted by Adina on February 23, 2014

        Abia astept si alte provocari din partea ta, mai ales dintre cele bazate pe carne de vita sau pui.

          Reply
  3. posted by Pascucci on May 10, 2014

    Astazi sarbatoresc a cincea oara cand am dat pieptul de vitel la cuptor 🙂

    Felicitari Mircea !

    PS: Asteptam si alte minunatii cu vita .

      Reply
    • posted by Mircea on May 10, 2014

      Haha! Adevarul e ca acest fel cam da dependenta 🙂 Uite…ca nu ne vede nimeni, iti spun ca pregatesc ceva ce se numeste Carbonade Flamande. Este varianta de tocanita de vita dar pt ca vine din Belgia este facuta (cum altfel) cu bere neagra. Stai pe pozitii!

        Reply
  4. posted by Laura on April 4, 2015

    Maestre, e o capodopera culinara. Era sa il mancam direct din oala. Foarte bun!

      Reply
    • posted by Mircea on April 5, 2015

      Multumesc frumos! Sa stii ca de fapt asa se si mananca :-)))

        Reply
  5. posted by Madalin on April 9, 2016

    De doi ani tot fac reteta asta si de fiecare data ma tot mir cat de buna e . E ceva incredibil.

      Reply
    • posted by Mircea on May 30, 2016

      Nu pot decat sa ma bucur ca v-am facilitat intalnirea :))

        Reply

Post A Comment